Prima contraceptie

Alegerea primei contraceptii este extrem de importanta. Metodele existente sunt numeroase, iar gasirea procedeului convenabil necesita sfatul unui specialist.

La adolescent, pilula care contine estrogen+progesteron este cel mai bun mijloc de contraceptie. In favoarea acestei alegeri pledeaza mai nnulte elemente:

  • eficacitatea acestui mod de contraceptie
  • utilizarea foarte simpla
  • efectele sale benefice asupra tulburarilor menstruale ale adolescentei (ciclu neregulat, dismenoree sau menstruatie dureroasa, acnee,…).

Un bilant complet si investigarea eventualelor contraindicatii, in special antecedentele familiale de tromboze venoase sau arteriale si tabagismul, trebuie sa preceada prescrierea pilulei. Aceasta contraceptie trebuie sa faca obiectul unei supravegheri paraclinice (realizarea unor frotiuri cervicale de depistare si analiza sangvina a colesterolului, trigliceridelor si glicemiei).

Rolul specialistului care prescrie tipul de pilule este major: el trbuie sa atraga atentia adolescentei asupra efectelor potential grave ale asocierii tutun-pilula estroprogestativa.

In rarele cazuri de contraindicatii la estrogeni, poate fi prescrisa contraceptia prin intermediul micropilulei progestative pure. In acest caz trebuie insistat asupra necesitatii unei prize continue, la ora fixa si asupra intervenirii unor sangerari neregulate.

Cand nici una dintre aceste matode nu este potrivita, sau in cazul in care adolescenta a suferit deja o intrerupere voluntara a sarcinii, se poate recurge la sterilet (contraindicat, in Franta, femeilor care nu au copii, insa autorizat in mai multe tari europene), la injectarile trimestriale sau la implanturile de progestative. In toate aceste cazuri, trebuie sa se insiste asupra necesitatii asocierii dintre contraceptia orala si utilizarea prezervativului pentru evitarea riscului de transmitere a bolilor venerice sau cu transmitere pe cale sexuala (BTS)

Trebuie ca adolescenta sa fie pusa in tema in legatura cu posibilitatea recurgerii la „pilula de a doua zi”, in cazul unui raport neprotejat sau al unui „accident” de contraceptie.