Cele mai potrivite jucării pentru bebeluși

Cele mai potrivite jucării pentru bebeluși Cele mai potrivite jucării pentru bebeluși

Există mii de jucării bebeluși apărute în fiecare an, dar oare care este mai potrivită pentru copilul tău?

Unul dintre cele mai importante criterii în alegerea jucăriilor este cel al siguranței, însă pe lângă acesta jucăriile trebuie să îndeplinească și anumite criterii în funcție de fiecare vârstă în parte. Bebelușii care abia acum descoperă lumea cu formele, sunetele și culorile ei, vor fi atrași și vor reacționa la alt tip de jucării bebeluși, față de cele apreciate de copiii mai mari.

Alegerea jucăriilor pentru bebeluși nu este deloc simplă, așa cum ar părea la prima vedere. Pentru a avea certitudinea că jucăriile țin pasul cu dezvoltarea cognitivă și motorie a celui mic, până la un an, jucăriile pot fi alese pe intervale de vârstă/luni.

Jucării pentru bebeluși de la zero la șase luni

În această etapă de dezvoltare, simțul vizual al bebelușului este cel mai important. Acum micuțul observă lumea prin intermediul culorilor puternice, dar și al chipurilor persoanelor din jur. Jucăriile pentru bebeluși potrivite acum sunt cele pe care le pot prinde, le pot băga în gură încercând să le roadă, jucăriile care scot sunete sau jucăriile moi. Pentru că acum aproape fiecare jucărie ajunge la gura celui mic, caută să alegi jucării cât mai sigure, de exemplu cele ecologice din gama Djeco. Tot în această etapă de dezvoltare copiii descoperă universul fascinant al cărților dacă părinții le vor face cunoștință cu acestea prin intermediul celor din material textil speciale pentru bebeluși.

Jucării pentru bebeluși de la șapte la doisprezece luni

În această etapă, bebelușul începe să facă progrese aproape în fiecare zi și îi va surprinde pe cei din jur cu lucruri noi. Bebelușul începe acum să se rostogolească, să se așeze sau să se ridice, să se cațere. Tot acum începe să priceapă cuvinte de bază. Acum este momentul ca bebelușul să facă cunoștință cu jucăriile de rol așa cum sunt păpușile sau seturile pentru diverse meserii (doctor, polițist, vânzător etc.), vor începe să fie fascinați de jucăriile cu roți sau jucăriile care pot fi împinse sau trase. Tot acum îi poți cumpăra micuțului tău primul set de construcții, cuburi și mingi de cât mai multe dimensiuni.

Tot înainte de vârsta de un an îi poți achiziționa celui mic și un antepremergător. Cu toate că premergatorul nu este la bază o jucărie în sine, poți alege un model care are inclus și o măsuță interactivă cu sunete, butoane, lumini la care se joace cel mic în timp ce învață să facă primii pași.

Despre JouJou

JouJou este un magazin online de jucării educative și crafturi pentru copii. Pe JouJou.ro părinții pot găsi peste 4000 de jocuri și jucării ale unor branduri renumite precum Goki, Melissa&Doug, Djeco, Fat Brain Toys, Magna Tiles, Playmags, JaBaDaBaDo, Legler, și nu numai.