Modele beton amprentat

Modele beton amprentat Modele beton amprentat

Betonul amprentat este una dintre cele mai accesibile solutii pentru amenajarea curților, aleilor, teraselor, trotuarelor sau zonelor din jurul casei.

Datorită varietății sale, modelele de beton amprentat pot imita aspectul pietrei naturale, cărămizii, pavelelor sau chiar al lemnului.

Alegerea modelului potrivit este importantă deoarece suprafața betonată trebuie să se integreze perfect.

Ce este betonul amprentat?

Betonul amprentat este o suprafață realizată din beton proaspăt turnat peste care se aplică anumite matrițe speciale.

După întărire și aplicarea tratamentelor de protecție, suprafața poate avea aspectul unor materiale tradiționale.

Printre avantajele sale se numără rezistența mare la trafic pietonal sau auto, posibilitatea de personalizare sau întreținerea simplă. Betonul amprentat permite realizarea unor suprafețe continue.

Cele mai populare modele de beton amprentat

1. Model beton amprentat tip piatră

Modelele care imită piatra naturală, poate reproduce pietre de dimensiuni diferite, cu forme neregulate sau geometrice. Se potrivește  caselor cu arhitectură clasică, rustică sau mediteraneană.

2. Beton amprentattip cărămidă

Matrițele pot crea forme dreptunghiulare dispuse în diferite modele: liniar, în zig-zag, tip parchet sau alte configurații.

Acest model este potrivit pentru alei, trotuare, terase sau zone de acces. Nuanțele de roșu, cărămiziu, maro și teracotă  sunt cel mai des folosite.

3. Model tip pavele

Betonul amprentat poate reproduce diferite forme de dale și pavele. Suprafața rămâne continuă, iar modelul este imprimat direct în beton.

Se poate opta pentru forme pătrate, dreptunghiulare, hexagonale sau combinații geometrice.

4. Beton amprentat cu model de ardezie

Modelele de acest tip reproduc aspectul unei pietre natural si poate fi folosit pentru terase, zone de relaxare, alei sau în jurul piscinelor.

5. Model beton amprentat tip lemn

Pentru amenajările în care se dorește un aspect natural, poate fi aleasă o matriță care reproduce scândurile din lemn.

Este o soluție interesantă pentru terase, foișoare și zone de relaxare. Spre deosebire de lemnul natural, suprafața din beton nu necesită aceleași operațiuni periodice de întreținere.

Modele de beton amprentat pentru curte

Pentru curți mari sunt recomandate modelele cu forme repetitive și texturi echilibrate. Un model de piatră în nuanțe de gri sau bej poate crea o suprafață elegantă fără să atragă prea mult atenția.

Pentru curțile de dimensiuni mai mici pot fi folosite modele cu pavele, cărămidă sau forme geometrice.

Modele beton amprentat pentru alei

Aleiile pietonale reprezintă una dintre cele mai potrivite aplicații pentru betonul amprentat. Modelul trebuie ales în funcție de stilul casei și al grădinii.

Un model tip cărămidă poate crea o alee cu aspect clasic, în timp ce ardezia sau piatra naturală oferă un aspect mai elegant.

Modele beton amprentat pentru terasă

Pentru terase, betonul amprentat poate fi turnat pentru a obține un aspect decorativ fără montarea unor plăci ceramice sau pavele.

Modelele care imită piatra naturală și lemnul sunt foarte potrivite pentru terase. În funcție de mobilier și de stilul casei, se pot alege tonuri de maro și bej sau nuanțe moderne de gri și antracit.

Cum alegi modelul potrivit?

Înainte de alegerea unei matrițe, trebuie analizate mai multe aspecte.

Primul este tipul construcției. O casă noua poate fi pusă în valoare de modele geometrice și culori neutre, în timp ce o casă tradițională poate arăta mai bine cu modele de piatră sau cărămidă.

Contează și dimensiunea suprafeței. Pe suprafețe mari este recomandat un model care nu devine deranjant prin repetitivitate. Pen

tru alei și terase pot fi utilizate modele mai detaliate.

Avantajele betonului amprentat

Pe lângă varietatea de modele, betonul amprentat are mai multe avantaje:

·         oferă posibilități multiple de personalizare;

·         poate imita piatra, cărămida, pavelele, lemnul si multe altele;

·         permite realizarea unor suprafețe continue;

·         poate fi turnat pentru alei, curți, terase, zone de acces, etc.;

·         poate fi combinat în mai multe culori;

·         are un aspect decorativ;

·         se curata usor atunci când este executat și intretinut corespunzător.

Cât de importantă este execuția?

Un model care arata bine estetic, nu garantează automat si o lucrare de calitate. Pentru ca betonul amprentat să reziste mult în timp, este importanta pregătirea corectă a suportului, alegerea betonului potrivit, imprimarea corectă a matrițelor sau  aplicarea unui strat de protecție.

De asemenea, trebuie respectate rosturile și condițiile de întărire ale betonului. O execuție efectuata necorespunzător poate duce la fisuri, desprinderi sau deteriorarea suprafeței.

Întrebări frecvente despre modelele de beton amprentat

Care este cel mai popular model de beton amprentat?

Modelele care imită piatra naturală, ardezia, cărămida și pavelele sunt printre cele mai solicitatea. Alegerea insa depinde de alegerea clientului.

Se pot combina mai multe modele?

Da. Pot fi utilizate modele diferite pentru zona centrală, margini și borduri.

Ce culori sunt recomandate ?

Griul, antracitul, bejul, maroul, teracota și nuanțele de crem sunt alegeri frecvente.

Se poate folosi beton amprentat pentru acces auto?

Da, betonul amprentat poate fi utilizat și pentru zonele de acces și parcarea autoturismelor,

Pentru un rezultat reușit, modelul și culoarea trebuie alese împreună cu stilul general al proprietății.