Cockerul nostru, Rocky, ne asteapta in pragul usii. Mirat nevoie-mare de pachetul infasat intrun „cuib” de inger bleu-ciel pe care il tin victorioasa in brate. In apartament este o curatenie impecabila. Ion, care a doua zi dupa nasterea mea a invitat cativa colegi sa sarbatoreasca evenimentul (au baut, dragutii de ei vreo 3 sticle de sampanie in sanatatea bebelusului si a mamicii lui) a sters si a frecat totul. Ca in reclama aceea de la televizor, cu detergentul care curata totul impecabil. Ce barbat desavarsit.
Exact ca de Craciun, o multime de cadouri imprastiate intr-un colt in salon. Ce sa vezi? Din nou, elefantei si pantere roz din plus. Cand noi de fapt am fi avut nevoie de un mixer sau de o plapumioara pentru landoul copilului.
Absolut deloc impresionat de minunatul leagan cu dantelute englezesti, de jucariile extravagante, de clownii si de posterul cu Mowgli care ii decoreaza camera, Razvanel se pune pe un urlet asurzitor. „Este obosit, trebuie sa-I culc”, ii spun taticului lui. „Nu cumva ii este foame?”, indrazneste el sa ma intrebe. „Foame? Dar tocmai a mancat acum trei ore?”
Se impune urmatoarea intrebare: trebuie sa pastrez si acasa programul riguros si disciplina aproape militara de care a avut parte micutul nostru Gogu in prima lui saptamana de existenta, la maternitate? Sau sa abandonam aceste reguli stricte ca sa-I ajutam pe Razvan sa-si gaseasca propriul lui ritm?
Si daca toate acestea nu vor duce la o adevarata anarhie alimentara? Un bebelus hranit „cand cere el” nu devine oare mai tarziu un mic capricios, un mic tiran in pantaloni scurti sau chiar un delicvent, in toata puterea cuvantului? Insa pe de alta parte, un copil caruia i se impune o disciplina prea severa nu risca cumva sa devina un frustrat, unul din cei multi care umplu cabinetele psihanalistilor? „Am sa mai astept putin”, ii spun lui Ion. Care a si remarcat ca ma deschisesem la primii doi nasturi de la bluza.
Dupa iuresul si agitatia interminabila de la maternitate si telefoanele in serie, suntem doi parinti fericiti, dornici de odihna si de tandrete. Ion se afla dupa o saptamana de pizza congelata. Iar eu dupa o saptamana de mancare de spital fara nici un gust. Visez sa-i pregatesc ceva bun sotului meu, barbatul vietii mele. Apoi sa petrecem seara impreuna, fara sa facem nimic deosebit, visand la viitoarele nazdravanii ale iubitului nostru puiut.
Am luat-o razna. Prima noapte a lui Ionescu junior in noua sa casa nu va fi deloc linistita. Ca sa nu zic decat atat. Dupa baie (pacat ca am uitat sa-mi suflec maneca inainte sa incerc temperatura apei cu cotul, asa cum scrie in „Mama si copilul”) si suptul de seara (si trei regurgitari consistente), este timpul pun oe Razvanel in patut, Scena se petrece fara impedimente. Deosebit de multumiti si tinandu-se de mana, tinerii parinti se instaleaza comod in fata „stirilor” de seara. Oftand satisfacuti.
Tocmai faceam planuri pentru o plimbare a doua zi, duminica, in parc, cand din camera lui Gogu razbat niste plansete. Vesel si zambitor ca taticul din reclama la Pampers, Ion se indreapta spre camera fiului sau si-I aduce, ghemuit la umarul lui drept, asa cum a vazut el ca faceau asistentele dragute la maternitate. Nici vorba sa se aseze ori sa se opreasca macar din mers, Maria sa Gogu ii ordona sa circule. Se pare ca asa sunt toti. Preiau comanda si imi screm memoria mea de femeie la 30 de ani ca sa-mi aduc aminte niste franturi de cantecele de leagan zaharisite pe care mi le canta bunica cand eram mica.
Serenada mea are succes. Lui Gogu incep sa i se inchida ochisorii. Tiptil si lin, ma indrept spre capatul apartamentului unde este camera lui ca sa-mi asez „pufuletul” in patut. Tocmai in acest moment, vecinul nostru de deasupra cu care de altfel avem relatii destul de bune, tranteste zgomotos usa de la baie. Gogu se trezeste tresarind si incepe din nou sa urle. Si reincepe marsul prin vastul nostru apartament de 3 camere + bucatarie. Pana la 12 noaptea mi-am epuizat repertoriul de cantecele pentru adormit bebelusii. „Somnoroase pasarele”, „Ninge, ninge” – la tanc. Goguta este mort de somn. II pun pe salteluta lui, usurata.
Ca sa-mi dau seama imediat de cruda realitate: peste exact 45 de minute, printul, care ar parea ca a inghitit un ceas, isi va cere urmatorul supt. Imbracat in pijama, Ion se baga in pat. Cat despre mine, nu prea merita sa ma culc. Ma instalez in fata televizorului asteptand sa se trezeasca Razvanel. O ora mai tarziu, Gogu a mancat, a regurgitat si este gata sa-si inceapa a doua parte a noptii. Nu dorm decat cu un ochi. La ora 4 si jumatate, el isi va cere din nou drepturile. Nu va faceti iluzii: se intampla extrem de rar ca tinerii tatici sa se opuna alaptarii la san. Fiindca, pe langa faptul ca laptele de mama este complet gratuit (in timp ce laptele praf costa foarte mult: un argument soc pentru zgarciti) nu trebuie sa-I incalzesti la bain-marie si este plin de acizi grasi foarte pretiosi care nu se regasesc si in laptele artificial, aceasta metoda de alaptare este de mii de ori mai odihnitoare pentru tatici. Trecand la biberon, le va fi intr-adevar mult mai greu sa-si convinga sotiile ca numai ele se pot ocupa de pregatitul mesei de la ora 4.30 dimineata.